Potrivit unui studiu realizat în anul 2018 pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu spijinul Ministerului Afacerilor Externe, România se află în
rândul țărilor cu grad mediu spre scăzut al orientării către export,situându-se pe locul 21 în UE, cu o pondere de 41,39% a exporturilor în PIB, unde valoarea medie a ponderii exporturilor în PIB este de 67,73%. Nu este surprinzător că România este cea mai dependentă țară din UE de filialele companiilor multinaționale, iar pentru a reversa acestă tendință soluția identificată este creșterea gradului de competitivitate al companiilor cu capital majoritar românesc.
Astfel, principalul barometru al competitivității sectoriale este volumul exporturilor, iar potrivit Strategiei Naționale pentru Export 2014 – 2020, unul dintre sectoarele prioritare ale României în comerțul internațional este cel al tehnologiilor și serviciilor din domeniul energiilor regenerabile. În acest sector de activitate companiile cu capital majoritar românesc au dobândit know how semnificativ în ceea ce privește activitățile de proiectare, instalare, montaj și operare, în special a fermelor eoliene.
De altfel, această direcție a fost confirmată de realitatea economică, întrucât în România investițiile realizate în facilitățile de producție a energiei electrice din surse regenerabile au stagnat, în special pe fondul limitării schemei suport de acordare a certificatelor verzi, astfel încât prestatorii de servicii au trebuit să se reorienteze către piețele externe.
Bineînțeles, stimularea competitivității se poate realiza inclusiv prin promovarea unor politici fiscale care să încurajeze dezvoltarea sectoarelor cu potențial competitiv identificate prin această strategie, cum este și situația facilității fiscale destinate activităților în domeniul construcțiilor de care pot beneficia inclusiv companiile din sectorul energiilor regenerabile, întrucât codurile CAEN specifice activităților de proiectare, instalare, montaj și operare a facilităților de producție de energie electrică sunt eligibile pentru aplicarea acestei facilități.
Am putea spune că este potrivirea perfectă dintre strategia de dezvoltare economică și politica fiscală, până să nu apară o serie de reglementări secundare care lasă loc de interpretări în sensul restricționării acestei facilități fiscale tocmai pentru exportul de servicii.
Astfel, am ajuns într-o situație clasică, tipic românească, în care “normalul devine anormal”, iar nouă nu ne rămâne altceva decât să ne întrebăm cum depășim aceste bariere.
Întrebarea poate suna retoric, dar în viitorul apropiat ar trebui să găsim un răspuns și acest răspuns ar trebui să vină cât mai repede, întrucât aplicarea acestei facilități fiscale în baza principiului teritorialității (doar pentru activitățile derulate pe teritoriul României) nu face altceva decât să conducă la creșterea tendinței migraționiste, din moment ce obiectul muncii acestor companii în România nu prea mai există, iar competitivitatea pe piețele externe depinde în mare măsură de costurile activității.
Nu mai vorbim de periclitarea programului de reconversie profesională a minerilor din Valea Jiului la care companiile care activează în acest sector s-au angajat…
Că nu ne convine globalizarea, datorită vitezei cu care se propagă anumite fenomene, este alt subiect.