SERVICII
Descoperă domeniile noastre de expertiză
Taxe
Asistență fiscală
Venim în sprijinul dumneavoastră cu un bagaj larg de cunoștințe pentru a avea o înțelegere optimă a implicațiilor fiscale rezultate din activitatea pe care o desfășurați, astfel încât deciziile pe care le luați să genereze costuri fiscale minime.
În acest sens, folosindu-ne de experiența noastră am fi bucuroși să vă ajutăm în vederea determinării implicațiilor fiscale aferente operațiunilor pe care le realizați, indiferent dacă acestea se realizează pe teritoriul României sau în afară, precum și pentru pregatirea declarațiilor fiscale sau pentru îndeplinirea oricăror obligații fiscale.
Taxe
Revizuiri ale evidențelor fiscale
Înțelegerea pe care o avem cu privire la gestionarea procedurilor fiscale ne oferă posibilitatea să ne asigurăm că sunteți pregătiți pentru o eventuală inspecție fiscală și să determinăm dacă există potențiale riscuri sau eventuale oportunități care să conducă la recuperarea impozitelor și taxelor achitate în plus.
Taxe
Prețuri de transfer
Suntem pregătiți să vă oferim o gamă largă de servicii în domeniul prețurilor de transfer, începând cu analizarea lanțului valoric și funcțional și implementarea politicilor prețurilor de transfer, și finalizând cu asistență în caz de control al prețurilor de transfer sau pregătirea contestațiilor fiscale ori a lucrărilor de expertiză solicitate în litigiile privind prețurile de transfer.
Taxe
Contestații fiscale
Interesul nostru este ca afacerile pe care le realizați în România să fie cât mai eficiente din punct de vedere fiscal, iar serviciile noastre nu se rezumă doar la sfaturile pe care vi le oferim. În situația în care vă confruntați cu o inspecție fiscală al cărei rezultat vă este nefavorabil, rolul nostru este de a vă susține în demersurile de contestare a deciziei de impunere.
Consultanță în afaceri
Restructurare
Mediul de afaceri din ziua de azi suferă transformări rapide și profunde, astfel încât este esențial să vă puteți adapta în permanență la noile condiții. Am reușit să dezvoltăm o colaborare bună cu instituții financiare, instituții publice, directori executivi și investitori, astfel încât să vă putem asista în vederea realizării restructurărilor corporative adaptate nevoilor afacerii dumneavoastră.
În acest sens, vă putem ajuta în vederea parcurgerii etapelor de vânzare, fuziune, divizare sau achiziție a unor afaceri, precum și pentru a atrage capitalul necesar dezvoltării afacerii.
Consultanță în afaceri
Consultanță și analiză financiară
Performanța unei afaceri se măsoară în funcție de evoluția indicatorilor financiari, iar în perspectivă, este esențial să puteți recunoaște tendința afacerii, astfel încât să luați cele mai bune decizii. Bineînțeles, acest deziderat presupune îmbunătățirea disciplinei financiare prin organizarea unor procese contabile eficiente și realizarea unui “panou de control” care sa vă ghideze pe drumul dezvoltării.
Venim în sprijinul dumneavoastră cu o experiență practică, cu ajutorul căreia vă putem asista pe parcursul următoarelor etape:
- Diagnosticarea stării financiare a afacerii (realizarea unor analize financiare de tip diagnostic pentru a identifica vulnerabilitățile și oportunitățile afacerii);
- Realizarea previziunilor financiare (buget, cash flow);
- Monitorizarea execuției bugetare și realizarea fluxului de lichidități urmărit (analizarea evoluției indicatorilor financiari)
Consultanță în afaceri
Consultanță juridică
Colaborăm cu o echipă de avocați independenți care au reușit să dezvolte o experiență semnificativă atât în relația cu instanțele locale sau forurile Europene, cât și în gestionarea proceselor de afaceri de drept corporativ (cum ar fi, lucrări de tip due dilligence constând în auditarea din punct de vedere juridic a afacerilor, asistență juridică în tranzacții).
Servicii de externalizare
Servicii contabile
Din punctul nostru de vedere serviciile contabile presupun înțelegerea afacerii dumneavoastră în cele mai mici detalii, iar obiectivul muncii noastre este ca evidența contabilă să vă oglindească activitatea. În acest sens, vă putem ajuta cu gestionarea contabilității, astfel încât să vă puteți ocupa de dezvoltarea afacerii.
Totodată, vă putem asista pentru realizarea manualelor interne de politici și proceduri financiar-contabile și vă putem ajuta în vederea optimizării sarcinilor zilnice ale persoanelor care vă gestionează intern contabilitatea.
Servicii de externalizare
Servicii de salarizare
Legislația salarială suferă schimbări rapide și dese, astfel încât este necesar ca această activitate să fie gestionată pentru dumneavoastră de specialiști. În acest sens, suntem pregătiți să vă oferim o paletă largă de servicii de salarizare și HR, cum ar fi:
- Asistență la recrutarea personalului și gestionarea contractelor de muncă;
- Procesarea pontajelor, pregătirea statelor de salarii, precum și a declarațiilor fiscale;
- Reprezentare în relația cu Inspecția Muncii și cu autoritățile fiscale;
- Raportări manageriale;
- Servicii administrative necesare expatriaților
Servicii de externalizare
Alte servicii suport
În economia de piață actuală externalizarea serviciilor poate fi cea mai bună soluție, iar noi vă putem ajuta prin oferirea unor soluții dedicate nevoilor afacerii dumneavoastră, inclusiv prin furnizarea unor practicieni din cadrul echipei noastre pentru a acoperii poziții executive în cadrul companiei dumneavoastră.